Azi am revazut filmul Pretty woman. Butonam posturile TV si nu m-am putut abtine. Face parte din categoria filmelor pe care le pot revedea la nesfarsit. E din 1990, nu-mi vine a crede ca a trecut atata timp, dar e genul de poveste in care nu crezi, dar iti place sa te amagesti singura pe tine cate o data, why not? Totusi romantismul odata intrat in oase, cu greu mai iese 
Cred ca, daca compar cu filmele rusesti clasice, a devenit ceva de genul Ирония судьбы или с легким паром, film in care stii toate replicele si finalul pe de rost, dar iti place sa-l revezi din cand in cand.
Tot din categoria aceasta este si What women want. Sunt sigura ca mai sunt, o sa mi le amintesc pe rand si le postez aici, sub tag-ul ‘filme’.
In sfarsit problema migratiei cu care se confrunta populatia din Moldova apare in atentia publicului din lumea intreaga. Si nu prin comunicate de presa sau istorii despre trecerea ilegala a frontierei ascunsi in vagoane de tren sau sub masini, ci in imagini. In imagini sfasietoare dintr-un sat din regiunea Orheiului Vechi, in care drama unor copii ai caror mama este plecata si indiferenta celor din jur fata de soarta lor se impleteste intr-un mod spectaculos cu traditia si cu farmecul naturii. Satul moldovenesc, dar nu cel de acum, ci traditional, asa cum il cunosc din copilaria mea, este surprins perfect. Jos palaria! Atatea elemente cunoscute, pana la durere as spune chiar. Beciul tipic, fantana, cada de spalat rufe si sapunul ‘hozaistennyi’ care se lipeste, vitelul care ori te taraie dupa el in lunca, ori nu vrea sa se miste nici in ruptul capului, caprele, chiar paharul din care bea lapte, acel ‘bacalas’, nici nu stiu cum sa-i zic corect, dar sunt sigur ca era pana nu demult in peste 90 la suta din gospodariile moldovenesti. Atatea gesturi pe care numai cel care le cunoaste le intelege: pieptanatul fetitei, datul pe datorie, lumanarile pentru sanatate ori pentru raposati. Dar cum vorbesc copiii! Nimic fals, ca toti noi candva si ca multi altii acum. Eu fac parte din oamenii care au nevoie in primul rand sa auda, asa ca multe filme asa si le ‘privesc’ – ascultandu-le. Privind acest film, cu foarte putine cuvinte, dialoguri, am inteles ce inseamna FILMUL, in care imaginile si muzica vorbesc, desfasoara subiectul, au fisecare o semnificatie aparte si sunt simboluri. Muzica merita aplauze aparte! Cat face numai Maria Tanase la sfarsit, un sfasietor ‘Cine iubeste si lasa…’ Intr-adevar, mai sugestiv decat atat, nu stiu ce poate fi.
