Asa am crezut deodata. Am spus ‘Iesi’, am inchis usa, am stins lumina, am incuiat cealalta usa, m-am asezat acolo de unde ma ridicasem mai putin de un minut in urma si am continuat sa incarc un file pe torrents. Mi-am reluat viata de acolo de unde o lasasem, de parca nimic nu s-a intamplat. Dar ce s-a intamplat de fapt?
In locul unei seri linistite impreuna pe care o anticipam si a unei dimineti lungi cum poate fi numai dimineata de sambata, am inchis usa. Eu ma retin la o adunare anuntata din timp. Nu raspund la un apel, dar scriu un mesaj cinci minute mai tarziu si spun ca abia peste o ora ma pornesc acasa. Peste o ora chiar ma pornesc acasa si sun. Telefonul e inchis. Toate telefoanele. Zic, se mai intampla. Si e tot inchis cam o ora. Sun, trimit mesaj, dar incerc sa nu enervez. Nu stiu de ce, dar de cele mai multe ori cand se intampla asa, imi vine in minte situatia cand ceva se intampla cu persoana draga, iar tu nu stii si esti furioasa ca nu-ti raspunde. Asa ca imi spun ca sun pana cand vad ca deschis telefonul, ca totul e bine. Telefonul e deschis, dar imi inchide. Imi zic ca este ocupat, o sa revina. Nu revine. Iar sun, iar inchide. Ii dau pace. Stiu ca o sa sune. Dar suna la usa si ma ia prin surprindere. Ma intreaba:
– Intotdeauna deschizi asa de greu? intreaba de parca n-ar sti.
– Mai ales cand nu astept pe nimeni, fac aluzie subtila cum credeam eu ca nu mi-a raspuns la telefon.
Tace.
– Ce s-a intamplat? intreb, esti enervat?
– Da.
– Pe cine? Pe mine? ma pregatesc sa tin un speach lung ca n-are dreptate
– Inca nu stiu, ma mai gandesc. Asta-i culmea, naiba stie pe cine s-a suparat si nu face nici un efort sa nu rastoarne totul in capul meu.
– De ce nu raspunzi la telefon? ii mai dau o sansa. Era suficient sa zica ca s-a descarcat ca sa opreasca furtuna.
– Nu vreau, ma sfideaza.
– Iesi, ii zic calm.
Et c’est tout. ei iaca spuneti-mi va rog daca n-am dreptate!!! Mi-a ramas in fata ochilor imaginea lui langa usa, a ezitat doua secunde, cred, si a iesit. Nu pot sa uit ochii care m-au privit neincrezator, dar nu s-au oprit. Stiu ca in acel moment totul a fost un teatru, inspirat din filme si seriale nu neaparat mexicane Eu ma dau mare, adica nu mai pot suporta asa atitudine, el nu se lasa. Intotdeauna, dupa ce am inchis usa, mi-a parut rau. Intotdeauna am asteptat sa-i aud glasul, sa bata in usa inchisa. Dar degeaba. Mi-am reprosat ca o fac pe dura, ca vreau sa par mai puternica decat sunt. Mi-a parut rau ca am fost impulsiva. Dar daca reactia de moment este cea potrivita? Dupa, analizezi, intervine ratiunea, inima, cumatrele si iti pare rau. Dar daca impulsul acela e ca un strigat al demnitatii, putina cat a mai ramas? Alung aceste ganduri, acum vreau sa sun, sa scriu, orice ca sa clarific daca e alb sau negru. Dar sunt logista aici urmeaza un zambet amar si ratiunea ma impiedica. Dar stiu ca va avea putere asupra nu pentru mult timp. Principalul sa treaca prima ora apoi a doua, a treia, dar azi am spatele acoperit, am cate un epiisod nou din Grey’s Anatomy, Desperate Housewives si LOST!!! asa ca sunt linistita. Oare asta inseamna ca nu-l iubesc?? in care imi pare rau, mi-i ciuda, vreau sa dau timpul inapoi, ma gandesc ce-as zice in asa caz si ce-ar fi urmat. Adevarul e ca stiu ca ne-am fi certat. La cat de enervati eram ambii, ar fi zburat pernele. Daca ma gandesc mai bine, prin gestul meu, am amanat discutia pentru cand vom fi mai linistiti. Dar imi pare rau de timpul pierdut. Nu de acela cat am fost impreuna, dar de cel cat suntem aparte.Astept ca o sa se intoarca, ca o sa fie ca in filme, el de o parte a usii si eu de alta. Apoi astept ca n-o sa se duca departe, ca o sa intre intr-un bar si o sa astepte sa treaca furtuna acolo. Apoi astept sa sune. Si tot asa mai departe. Zic – ‘Nu vreau’, dar abia astept. E un deja vu, deja trait de cel putin 10 ori daca nu mai multe. Si de fiecare data doare ca prima data. S-ar parea ca trebuie sa fiu imuna la asa cazuri. M-ai ales ca in ultimul timp ne veneau, la ambii, tot mai multe ganduri de incheiere. Asa ca sfarsitul probabil era previzibil si asteptat. Dar doare. Daca pui punct de comun acord, fara emotii, rational, nu ajuta. Nu poti crede. Dar daca asa – iti pare ca e o neintelegere, un fleac pentru care nu merita sa stergi tot trecutul. Asa nu, altfel – tot nu. Dar cum???!!!!
Imi aduc deodata aminte ca nu mai tarziu decat ieri am mai inchis o usa. Metaforic si direct. Am lucrat paralel cu lucrul de baza in alta parte. M-am atasat de oameni, am trecut prin mai multe impreuna, dar in ultimul timp am ajuns pe acolo tot mai rar si mai rar. Si propunerea de incheia aceasta relatie de durata am primit-o ca o eliberare. Ma gandeam la aceasta de mult asa ca teoretic nu mi-a parut rau. Dar cand am iesit, desi stiam ca voi mai veni, am simtit ca am inchis usa. Si nu mi-a venit bine, m-am intristat, dar am stiut ca o usa se inchide si alta se deschide. Asa sa fie?
Sa fie oare saptamana aceasta cea a usilor inchise?
Un comentariu so far
Lasă un comentariu
Blogul meu - al unei Loggiste. Ganduri pe care nu le impartasesc cu nimeni... 
„Si nu mi-a venit bine, m-am intristat, dar am stiut ca o usa se inchide si alta se deschide. Asa sa fie?”
Asa. Iti garantez 😀
„Sa fie oare saptamana aceasta cea a usilor inchise?”
Odihneste-te ca sa capeti puteri pentru saptamana usilor deschise 😉 Nu mai ai mult de asteptat.
Comentariu de Soacra mica februarie 15, 2009 @ 2:15 pm